Reținut de polițiști după ce a condus un autoturism băut și fără permis de conducere
La data de 03 septembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 44 de ani din localitate care avea o alcoolemie de 1,12 mg./l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre de sânge pentru determinarea alcoolemiei.
Din verificări a rezultat că cel în cauză nu deține permis de conducere.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J Bacău.






