17 Noiembrie 2025Sursa: IPJ BACAU

Două infracțiuni la regimul circulației rutiere constatate de polițiști, după un control în trafic în comuna Solonț

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au depistat în flagarant delict, în comuna Solonț, un tânăr de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 117A, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tânărul a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, față de acesta s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Bacău.