Bărbat reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție
La data de 13 august a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuan Huruiești, ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii l-au despistat pe cel în cauză în flagrant delict în curtea locuinței mamei sale, încălcând astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Podu Turcului.
Dupa administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție.






