10 Noiembrie 2025Sursa: I.P.J. Bacău

Acțiune a polițiștilor din Podu Turcului

În perioada 07 - 08 noiembrie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au acționat în zona de competență pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic, precum și pentru creșterea gradului de siguranță publică.

În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 170 de persoane, au verificat 130 de autovehicule și au constatat 5 infracțiuni flagrante. 5 persoane au fost conduse la sediul poliției, iar o persoană a fost reținută pentru 24 de ore.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 100 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 26.000 de lei, dintre care 82 pentru abateri de la regimul circulației rutiere.

Totodată, polițiștii au reținut 2 permise pentru conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului și au retras 2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost efectuate peste 70 de testări cu aparatele din dotare și a fost confiscată cantitatea de aproximativ 40 kg de pește, pentru care nu existau documente legale de proveniență.

Exemple:

Polițiștii au depistat în trafic, în comuna Motoșeni, un tânăr de 24 de ani care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Totodată, în autovehicul a fost descoperită o cantitate de peste 40 kg de pește pentru care cel în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține persmis de conducere și deținerea, transportul, comercializarea resurselor acvative vii sau a produselor obținute din acestea fără documente de proveniență, trasabilitate sau în alte condiții prevăzute de lege.

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Motoșeni, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare și lovirea sau alte violențe a fost reținut de poliști pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Bacău.

Cel în cauză, la data de 07 noiembrie a.c., ar fi amenințat și agresat un bărbat de 71 de ani din aceeași localitate, acesta necesitând îngrijiri medicale.

Astfel de acțiuni vor continua.

Galerie foto