09 Iunie 2024Sursa: I.P.J. Bacău

A condus un autovehicul după ce ar fi consumat substanțe interzise

La data de 06 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești au depistat pe Bulevardul Republicii din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii și cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.

Conducătorului auto i s-a reţinut permisul de conducere și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.