16 Februarie 2026Sursa: I.P.J. Bacău

Rezultate acțiune rutieră

În noaptea de 14/15 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău acționat pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 500 de persoane, au fost controlate aproximativ 450 de autovehicule și au fost efectuate peste 450 de testări cu aparatele din dotare.

De asemenea, polițiștii au constatat 4 infracțiuni flagrante și au reținut 2 permise de conducere pentru consum de alcool de către conducătorii auto.

Exemple:

• În comuna Cașin, a fost depistat un conducător auto, în vârstă de 36 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

• În municipiul Bacău, polițiștii Serviciului Rutier au depistat o tânără de 25 de ani, din județul Vaslui, care, la controlul documentelor, a prezentat un permis de conducere ce părea emis de autoritățile poloneze, dar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Astfel de acțiuni vor continua!

Galerie foto