26 August 2022Sursa: IPJ BACAU

Prevenirea furturilor, în Municipiul Bacău

Băcăuanii au fost informați de polițiști cu privire la furturile din buzunare și din locuințe, cu scopul reducerii riscului de comitere a unor astfel de infracțiuni.

Astfel, la data de 25 august a.c., a avut loc o activitate de prevenire a furturilor din buzunare în zona Pieței Centrale, desfășurată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și de polițiștii Secției 2 Poliție Bacău.

Cetățenii aflați la cumpărături au fost sfătuiți să acorde o mai mare atenție asupra obiectelor valoroase pe care le au asupra lor (portofel, telefon, bijuterii) și să se asigure întotdeauna că și-au închis geanta ori că banii/ portofelul se află la loc sigur (de exemplu, într-un buzunar interior). De asemenea, polițistii i-au sfătuit pe cetățeni să încerce să evite locurile foarte aglomerate și să țină necunoscuții la distanță.

Un alt aspect vizat de polițiști a fost cel al furturilor din locuințe. Polițiștii au împărtășit cu locuitorii din zona de Nord a orașului, sfaturi de asigurare a locuinței, astfel încât să prevină pătrunderea potențialilor infractori.

Poliția recomandă:

 Nu faceţi publică plecarea dvs. de acasă şi rugaţi vecinii să supravegheze locuinţa. Procedaţi la fel şi dvs. când aceştia sunt plecaţi.

 Asigurați ușa cu vizor, încuietori sigure, lanț de siguranță și nu lăsați cheia sub preș sau în cutia poștală.

 Nu lăsaţi bilete în uşă atunci când sunteţi plecaţi de acasă; rugaţi un vecin să ia eventualele facturi sau înştiinţări prinse în uşă.

 În cazul în care la uşa dvs. se prezintă persoane care vând/ cumpără diferite produse, evitaţi-le! În nici un caz nu le permiteţi accesul în locuinţă.

 Cereţi să vi se prezinte şi verificaţi legitimaţiile şi cărţile de identitate ale persoanelor care îşi declină calităţi oficiale.

 Când părăsiţi locuinţa, verificaţi dacă aţi încuiat uşa apartamentului, ferestrele, uşa de la balcon.  Închideţi bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul şi ultimul etaj; dotarea cu gratii dă un plus de siguranţă.

 Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi.

 Furnizați Poliției datele pe care le dețineți în legătură cu o eventuală infracțiune. Indiferența nu face decât să îngreuneze prinderea autorilor care, între timp, pot comite și alte infracțiuni.