”Fără discriminare, Fără violență - O lume pentru toți”
Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală reprezintă o prioritate pentru polițiștii băcăuani în anul 2025.
Aceste forme de violență afectează în mod profund victimele, dar și întreaga comunitate, motiv pentru care structurile de prevenire desfășoară acțiuni constante de informare și intervenție.
Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei. Polițiștii băcăuani intervin pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor, contribuind astfel la schimbarea mentalității care perpetuează comportamentul abuziv în familie.
Astfel, polițiștii de prevenire și ordine publică, în parteneriat cu Asociația Educație și Sănătate pentru Toți, au implementat proiectul ”Fără discriminare, Fără violență - O lume pentru toți”, una dintre activități vizând orașul Buhuși.
Discuțiile interactive inițiate de polițiști au fost destinate femeilor din comunitate, într-un cadru sigur, care a permis discuții deschise despre formele de abuz, dar și despre mecanismele de intervenție și protecție.
Participantele au aflat cum pot accesa resurse juridice, psihologice și sociale de sprijin și au fost încurajate să raporteze orice formă de violență.
Evenimentul a evidențiat importanța încrederii în instituțiile locale, rolul comunității în prevenirea unor evenimente cu consecințe deosebit de grave, cât și impactul negativ asupra dezvoltării emoționale și comportamentale a copiilor.
De asemenea, polițiștii au prezentat și aplicația Bright Sky, dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității), disponibilă în App Store și Google Play Store.
Polițiștii băcăuani au reamintit participantelor faptul că, la nivelul județului Bacău, a devenit funcțional Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, sistem necesar pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, ca urmare a aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.
Polițiștii vă sfătuiesc ce să faceți dacă sunteți victima violenței domestice:
• Să vă faceți un plan de siguranță care să conțină persoanele cu care puteți discuta despre abuz, care vă pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care vă pot consilia și sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces și cărora le puteți da spre păstrare documentele importante, bani etc., numerele de telefon la care puteți apela la nevoie, lista cu obiectele de care aveți nevoie în cazul în care trebuie să plecați;
• Să vă prezentați la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare și obținerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcție de numărul zilelor de îngrijiri medicale;
• Să vă prezentați imediat la cea mai apropiată unitate de poliție pentru a depune plângere și să solicitați emiterea unui ordin de protecție provizoriu;
• Să vă adresați Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violențe sau au fost victimele violențelor;
• Să nu vă retrageți plângerea;
• Să vă prezentați în fața instanței de judecată pentru emiterea unui ordin de protecție în continuarea celui provizoriu;
• Să solicitați monitorizarea electronică a agresorului.
Apelați numărul de urgență 112!






