Bărbat depistat în flagrant delict încălcând un ordin de protecție, reținut de polițiști
La data de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna, aflați în patrulare, au observat pe o stradă din localitate două persoane despre care cunoșteau că se află sub incidența unui ordin de protecție emis de Judecătoria Onești.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că femeia, în vârstă de 52 de ani, beneficiară a unui ordin de protecție emis în luna ianuarie a acestui an, pe o perioadă de 3 luni, ar fi fost abordată pe stradă de fostul concubin, un bărbat de 31 de ani, deși acestuia îi era interzis să se apropie sau să ia legătura cu aceasta.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.






