28 Noiembrie 2023Sursa: I.P.J. Bacău

Reținuți de polițiști după ce au fost prinși într-un apartament în timp ce încercau să sustragă bunuri

La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 01:00, Poliţia orașului Comăneşti a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către o localnică de 51 de ani, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un apartament situat la parter în blocul de vizavi.

La faţa locului s-a deplasat imediat o patrulă de siguranţă publică care a constatat că cele sesizate se confirmă. Polițiștii, la pătrunderea în apartament au identificat în flagrant delict, un tânăr de 18 ani și un bărbat de 34 de ani, ambii din orașul Comăneşti. În interiorul apartamentului au fost găsite bunuri răvăşite, proprietara fiind plecată în străinătate.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, iar în urma probatoriului administrat, cei doi au fost retinuți de polițiști și ulterior, prezentați instanţei care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cei în cauză au fost escortați si introduși în Arestul I.P.J Bacău.