Tânăr reținut de polițiștii Biroului Siguranță Școlară
La data de 01 februarie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară Bacău au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, a unui tânăr de 15 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău. La data de 31.01.2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spațiul public, în care erau surprinse acte de violență între elevi, în cadrul unei unități de învățământ din mun.Bacău.
Polițiștii au început imediat verificările în acest caz, în vederea clarificării întregii situații de fapt. Au fost identificate cele 3 persoane participante la incident, respectiv, 3 tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânărul de 15 ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități prevenive în unitățile de învățământ de pe raza întregului județ, pe tot parcursul anului școlar, în vederea preîntâmpinării unor evenimente negative în rândul elevilor.